Revelatie

Fara revelatie directa de la Dumnezeu, fara adancire in Cuvant, fara sa auzi direct de la Isus prin intermediul Duhului Sfant, credinta e una firava, oscilanta, fara impact. Crestinismul pe care il cunoastem noi e unu bazat exclusiv pe predica de duminica, revelatie ioc, crestinism care dupa parerea mea nu are nici o legatura cu ceea ce citesc in Biblie, de fapt punctul comun e doar terminologia.
 Cand spun revelatie, nu ma refer la faptul ca ai sti sa faci un comentariu literar pe baza unui pasaj, ci spun clatinarea ta din temelii pe baza a ceea ce Duhul Sfant iti spune direct, transformarea mintii tale in asa fel incat sa fi de acord din adancul fiintei tale cu Pavel care spune: voi nu mai sunteti pamantesti (Rom.8:9).

Predica iti va aduce informatia si credinta teoretica in ceva ce ti se pare logic, revelatia directa de la Isus prin Duhul Sfant te va transforma intr-unul care vei predica, vindeca, elibera, invia, intr-unul care vei folosi numele lui Isus, nume mai presus de orice nume, si vei incepe sa functionezi dupa regulile dupa care initial omul a fost creat, nealterat de pacat. Revelatia directa prin Duhul Sfant te va convinge si vei crede din toata inima ca tu nu mai esti rob al pacatului, ca pacatul si-a pierdut puterea asupra ta, ca esti rob al neprihanirii, ca ai fost stramutat din imparatia intunerecului in Imparatia lui Isus. Auzirea adevarului direct de la sursa te va transforma total.

 Ioan 4:42. Si ziceau femeii: “Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricina ca L-am auzit noi insine si stim ca Acesta este in adevar Hristosul, Mantuitorul lumii.” 

Te caut din toata inima mea; nu ma lasa sa ma abat de la poruncile Tale. Strang cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta! Binecuvantat sa fii Tu, Doamne! Invata-ma oranduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotararile gurii Tale. Cand urmez invataturile Tale, ma bucur de parc-as avea toate comorile. Ma gandesc adanc la poruncile Tale, si cararile Tale le am sub ochi. Ma desfat in oranduirile Tale si nu uit cuvantul Tau. Fa bine robului Tau, ca sa traiesc si sa pazesc cuvantul Tau! Deschide-mi ochii, ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale!

(Psalmul 119:10-18)

Umblarea pe urmele pasilor lui Isus

Umblarea pe urmele pasilor lui Isus aduce cu sine o viata spectaculoasa, chiar nu poti trece neobservat, cei religiosi nu te vor suferi, vor arunca cu pietre in tine, poate chiar te vor omora dar inainte de asta tu deja ai vazut surdul auzind, orbul vazand, paralizatul umbland, demonizatul eliberat si mortul inviat.
 

Ar avea voie Isus sa slujeasca in felul acesta in biserica ta?

Marcu 7:31-37 Un surdo-mut vine la Isus ca acesta sa isi puna mainile peste el, sa fie vindecat. Si ce face Isus? Te rog imagineaza-ti asa lejer ce face Isus……Scuipa in pumn si pune scuipatul pe limba surdo-mutului!!! Doamneee, ce metoda minunata de vindecare……….Isus nu l-a intrebat pe om: esti de acord sa iau putin scuipat si sa iti pun pe limba? Isus s-a uitat la Tatal si a facut exact ceea ce Tatal I-a spus sa faca! ……. Fiul nu poate face nimic de la Sine, El nu face decat ce vede pe Tatal facand, si tot ce face Tatal, face si Fiul intocmai (Ioan 5:19) Ce reactie ai avea daca Isus ar veni in biserica ta si ar aplica metoda aceasta?

Marcu 8:22 De data aceasta vine la Isus un orb, Isus se uita la el, se uita la Tatal si incepe……la fel cu o metoda la care noi am sari ca arsi. Tot asa, relaxat ia scuipat si ii pune orbului pe ochi. Gandeste-te daca Isus ar fi fost invitat in biserica ta ca musafir si ar incepe sa slujeasca asa cum Tatal L-ar fi indrumat…

Ioan 9:1-12 Un orb din nastere face cunostinta cu metodele de vindecare ale lui Isus. Ce face Isus de data acesta? Nici mai mult nici mai putin, scuipa pe jos, face un aluat din scuipat si noroi, il framanta bine si ……PLEOSC…orbul se trezeste cu acea compozitie direct pe ochi. Culmea dupa aceasta ii mai si spune orbului sa se duca sa se spele la scaldatoarea Siloamului, ca si cum orbul nu ar fi avut oricum de gand sa gaseasca un loc unde sa se spele.

Creștinismul așa cum a fost el la origine.

Deși abia în secolul al XX-lea Penticostalismul a luat amploare, extinzându-se în toată lumea, el nu este o mișcare nouă. El reprezintă creștinismul așa cum a fost el la origine. Botezul cu Duhul Sfânt era o experiență a creștinilor primului veac. Era straniu ca cineva să nu fi primit acest botez. „Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”. Dar cu ce botez ați fost botezați? le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”. Atunci Pavel a zis „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, și spunea norodului să ceadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, și vorbeau în alte limbi, și proroceau.” (Fapte 19:1-6)

Primul veac al creștinismului a fost veacul de aur al Bisericii Creștine, atât în ce privește trăirea vieții creștine, cât și în ce privește atmosfera spirituală. Aceasta nu înseamnă că toate bisericile au fost la fel și că în sânul lor n-au apărut și unele probleme; bisericile totdeauna au avut probleme; depinde însă de metodele pe care le-au folosit pentru rezolvarea lor.

Cartea Apocalipsei, respectiv capitolele doi și trei vorbind despre cele șapte Biserici din Asia Mică: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodicea, ne arată câtă deosebire a fost între bisericile creștine din aceeași perioadă și care au existat în același perimetru geografic din Asia Mică.

Istoria celor șapte Biserici ne arată că, încă din ultima parte a primului veac, a început o diferențiere și o distanțiere spirituală între bisericile creștine: atât unele față de altele, cât și față de primele Biserici descrise în Faptele Apostolilor, cum ar fi cazul celei din Ierusalim (Fapte 2:42-47; 4:32-35).

Dacă la sfârșitul primului veac au apărut deja unele deosebiri ne putem imagina denaturările ce-au survenit mai ales în Evul Mediu. Biserica creștină nu numai că a pierdut spiritualitatea din primul veac, dar a adoptat pe parcurs diferite „inovații” fie în numele unei așa zise „tradiții”, fie pe baza unei hotărâri luate de niște consilii bisericești scăpate de sub controlul Duhului Sfânt care și-au permis să adopte învățături și practici nebiblice pentru bisericile ieșite deja din matca creștinismului apostolic.

Mișcările de trezire sufletească, pe care le enumeră Istoria Bisericească Universală începând cu mișcarea montanistă și sfârșind cu mișcarea penticostală și apoi harismatică din vremea noastră, n-au făcut altceva decât să încerce să readucă bisericile la matca creștinismului original, să-l dezbrace de podoabele artificiale cu care a fost îmbrăcat și să-i redea naturalețea pe care a avut-o la început. 

Istoria Bisericească Universală este plină de exemple ale unor treziri sufletești, care propovăduiau morala, pietatea și lucrarea Duhului Sfânt, cunoscută de bisericile creștine în primul veac. Această istorie reprezintă lupta, care n-a încetat niciodată în sânul creștinismului, între lumină și întuneric, între căldură spirituală și indiferență, între principii biblice și doctrine bazate pe autoritatea unei „tradiții”.

Botezul cu Duhul Sfânt este una din doctrinele de bază ale bisericilor penticostale. Dacă vom urmări această doctrină în Istoria Bisericească Universală, vom observa că ea trece ca un fir roșu prin întreaga istorie și că acest botez, practic, n-a încetat niciodată. Dacă el a fost un fenomen general pentru primele biserici creștine din Ierusalim, Samaria, Cezareea, Damasc, Efes și Antiohia, mai târziu el a devenit un fenomen mai rar, manifestat în unele mișcări religioase sau în ungherele ascunse ale unor mănăstiri de către călugării pioși. Existența acestuia, chiar spontantă, demonstrează că Domnul Isus Hristos nu Și-a retras niciodată făgăduințele. Niciodată nu Și-a retras harul Său. „Isus Hristos este același ieri și azi și în veci” (Evrei 13:8).

Montanismul dintre sec. al II-lea și al VI-lea, cunoscut mai mult din relatările dușmanilor săi care l-au combătut, scoțând ăn evidență mai mult părțile negative, a fost o repetare a fenomenului penticostal în zorii creștinismului. Marele apologet creștin Tertulian a fost adeptul acestei înnoiri creștine din secolul al II-lea.

Alte personalități ale secolului al II-lea ca Policarp, Irineu, Iustin Martirul, Origen, au fost martori, adepți sau chiar instrumente ale botezului cu Duhul Sfânt.

Ioan Hrisostom și Augustin din sec. IV-V vorbesc la fel despre această experiență.

Iată câteva mărturii concludente în această privință:

IRINEU (episcop al Lyonului, anul 140 d. Hr.): „Cei desăvârșiti au primit Duhul Sfânt și vorbesc în alte limbi prin Duhul lui Dumnezeu, la fel cum a vorbit și Pavel… Noi am auzit și pe mulți frați din adunările noastre care au darul prorociei și care vorbesc în alte limbi prin Duhul, care dau pe față lucrurile ascunse ale oamenilor și vorbesc despre tainele lui Dumnezeu, și pe acest fel de oameni apostolul îi numește „duhovnicești” deoarece aceia sunt „duhovnicești” după cum a făcut cunoscut Duhul”.

După moartea tuturor apostolilor și după ce s-au scris toate epistolele care ne-au fost rânduite de apostoli, a mai existat totuși darul prorociei și al vorbirii în alte limbi. În orice caz, Irineu a arătat că în vremea aceea s-a putut face o deosebire între creștinii care aveau adeverirea Duhului Sfânt și între cei ce nu aveau această adeverire.

ORIGEN (un teolog de frunte, 185-254 d. Hr.): „…și în zilele de azi se mai păstrează printre creștini urmele Duhului Sfânt… ei izgonesc duhurile rele, fac multe vindecări de bolnavi, și după voia lui Dumnezeu, ei văd multe lucruri care au să vină…”

Aici ni se fac mărtuira că încă în secolul al III-lea de după Hristos, printre creștinii mai existau darurile Duhului Sfânt. Cuvintele „și în zielele noastre” par în orice caz să adeverească faptul că acele daruri erau pe atunci mai rare.

CYRIL (episcopul Alexandriei, 412-444 d. Hr.): „Dar puterea Duhului este aceeași în ea însăși. Totuși ea se descoperă în mai multe manifestări ale puterii, după porunca lui Dumnezeu. La unul, ea se folosește de limba lui pentru a vorbi despre înțelepciune, altuia îi luminează inima pentru a proroci, și din nou altuia i se dă puterea să izgonească diavolii, altora li se dă puterea să explice scrierile sfinte, pe alții îi pregătește pentru ca să poată sluji ca martiri, și deci ea lucrează mereu în alt fel în fiecare din ei…”

Deci, au mai existat și în secolul al V-lea încă o mulțime de daruri duhovnicești de putere, daruri pe care Cyril ni le enumeră cu destulă precizie.

AUGUSTIN (fruntaș bisericesc apusean, 354-430 d. Hr.): „Dar acela care L-a cunoscut pe Duhul Sfânt, acela a fost umplut deodată de El și vorbea în alte limbi, deci nu numai cei o sută douăzeci…”

Această mărturie este extrem de interesantă din punct de vedere teologic, deoarece ea ne descrie exact același lucru pe care noi îl cunoaștem și astăzi ca fiind experiența botezului cu Duhul Sfânt: o umplere instantanee și o vorbire în alte limbi (Fapte 2:4).

Evul Mediu, deși sărac în informații de genul celor ce ne interesează, ne-a păstrat totuși câteva mențiuni, fie că este vorba de practicarea vorbirii în alte limbi, așa cum rezultă din actul de canonizare a unor călugări, cum este cazul Sf. Hilldegard (sec. XIII), Sf. Vincent Ferrier (+1350), Sf. Francisc Xavier (+1552), Sf. Luis Bertrand etc., fie că este vorba de menționarea ei în operele unor autori celebri cum ar fi Thomas Aquinas (+1274) în „Summa Theologiae” și Dante Alighieri (1265-1325) în „Divina Comedie” (Vol. „Paradisul”, cântul XI și XV).

Filip Schaff în „Istoria Bisericii Creștine” și „Enciclopedia Catolică” face mențiuni despre acest fenomen creștin.

Ediția germană a Istoriei Bisericii Creștine Vol. III; pag. 46, scrisă de Sauer spune că: „Dr. Martin Luther a fost profet, evanghelist, vorbitor în alte limbi și tălmăcitor; era într-o singură persoană înzestrarea cu toate darurile Duhului Sfânt”.

Când Luther a fost întrebat despre fenomenul care a avut loc la Rusalii, el a răspuns: „Ei au putut vorbi în limbi diferite… Aceasta a fost una din cele mai mari minuni care s-a văzut vreodată, ca niște simpli pescari să primească asemenea daruri spirituale…”

IOAN CALVIN a recunoscut în vorbirea în alte limbi calea divină instituită de Dumnezeu pentru a evangheliza lumea cu o diversitate de limbi. „Ucenicii au vorbit într-adevăr în alte limbi, altfel, minunea n-ar fi fost săvârșită în ei, ci în ascultători.” Citând textul de la 1 Corinteni 14:2 „cu duhul, spune taine” Calvin declară, la fel ca și Hrisostom, că cel ce vorbește așa o face printr-un „dar spiritual”. El continuă astfel: „sensul este evident. Dacă eu formulez rugăciuni într-o limbă neînțeleasă pentru mine și duhul îmi procură cuvintele, atunci duhul îmi controlează limba și înalță rugăciunea…” Calvin, cu referire la vorbirea în alte limbi, spune următoarele despre teologii care disprețuiau asemenea practici: „În prezent, mari teologi sunt împotriva acestora (vorbirea în limbi) cu o râvnă furioasă. Dar dacă e sigur că Duhul Sfânt a cinstit aici pe cei ce prin Duhul Sfânt au înălțat laude nemuritoare, ne întrebăm din ce fel de duh vorbesc acești reformatori, care se ridică împotriva acestora… Pavel lăuda folosirea limbilor și departe de el este gândul abolirii sau lepădării lor”.

Iată ce scria David Smith, un presbiterian din Scoția, care a fost un mare profesor și scriitor, relativ la hughenoții din Cervennes: „Cele mai izbitoare manifestări ale darurilor duhovnicești în timpurile moderne le oferă „micii profeți din Cervennes la sfârșitul sec. XVII ca și irvingienii la începutul sec. XIX. Ei au experimentat din fenomenul de la Cincizecime după cum este arătat în Fapte. Ei au predicat nu în dialectele lor ci într-o franceză bună.

Neconformistul scoțian Matthew Henry (1622-1714), un mare comentator biblic care a păstorit timp de 25 de ani o biserică presbiteriană, a scris următoarele cu privire la vorbirea în alte limbi, pe lângă cea maternă, deși n-au învățat niciodată o altă limbă: „Ei au vorbit după cum le da Duhul lucruri substanțiale și cu greutate. Ei nu s-au bâlbâit, nu au rostit propoziții fragmentare ci o limbă elegantă, ca și cum ar fi fost limba maternă. Aceasta a fost o mare minune. Ei… care n-au învățat niciodată o limbă străină, n-au fost învățați, nici n-au călătorit în țări străine”. Comentând revărsarea Duhului în casa lui Corneliu, el recunoaște că aceasta a fost caracterizată prin dovada vorbirii în alte limbi. Referindu-se la cele întâmplate la Efes, Matthew Henry dă explicații similare.

Jakob Baumgarten (1706-1757), un teolog și învățat german, descrie astfel o persoană care este plină de Duhul Sfânt: „Creștinii, în urma primirii darului Duhului Sfânt, vorbesc în alte limbi… ceea ce nu poate să însemne altceva decât că ucenicii au fost esențial schimbați prin lucrarea Duhului Sfânt, devenind organe (mădulare) ale Duhului Sfânt, în timp ce înainte erau ale cărnii…”

Binecunoscutul evanghelist Charles G. Finney (1792-1875) mărturisea: „Eu am primit un minunat botez cu Duhul Sfânt. Fără să mai fi așteptat la aceasta, fără a mă fi gândit măcar, Duhul Sfânt S-a coborât peste mine într-o manieră ce părea că-mi străpunge și trupul și sufletul…” Apoi a urmat descrierea a ceea ce a simțit.

Experiențe și declarații similare întâlnim și la alți evangheliști renumiți cum ar fi: D. L. Moody (183?-1899) și R. Torrey (1856-1928).

Material scris de Prof. Dr. Trandafir Sandru în cartea „Trezirea spirituală penticostală din România”

APOSTOLUL CREDINŢEI

 Smith Wigglesworth

. Într-o duminică m-a apucat o durere acută şi m-a pus la pămînt. Doi bărbaţi m-au sprijinit şi m-au ajutat să ajung acasă. Mi s-a mai întîmplat acelaşi lucru şi mai înainte dar durerea nu era atît de acută. Ne-am rugat toată noaptea. În dimineaţa următoare am spus soţiei mele: „Se pare că a venit timpul plecării mele acasă. Ne-am rugat toată noaptea şi nimic nu s-a întîmplat. Mă simt şi mai rău. Se pare că nu putem face nimic. Ştii că înţelegerea noastră este să chemăm un medic atunci cînd ştim că a venit timpul să plecăm la Domnul, ca să ne scutim de condamnarea celor de afară. Ca să te protejezi pe tine ar trebui să chemi un medic acum. Te las pe tine să faci ceea ce crezi că trebuie făcut.”
Sărmana de ea, cu toţi copiii mici în jurul ei, era foarte întristată şi părea să nu fie nici o speranţă. Ea a plecat să cheme un medic, nu ca să mă ajute, pentru că nu credea că el m-ar putea ajuta, ci pentru că credea că mi-a venit sfîrşitul.
Cînd a venit medicul m-a examinat, a dat din cap şi a zis: „Nu mai e nici o speranţă. Are apendicită de şase luni şi organele sunt într-o aşa stare că nu mai are nici o speranţă.” El s-a întors spre soţia mea şi i-a zis: „Trebuie să dau nişte sunete, D-nă Wigglesworth. Mă voi întoarce să vă văd puţin mai tîrziu. Singura speranţă e să fie operat imediat, dar mă tem că soţul d-stră este prea slab pentru aceasta.”
Cînd a ieşit din cameră au intrat o femeie în vîrstă şi un tînăr. Ea era o femeie a rugăciunii şi credea că tot ce nu este sănătate este de la diavolul. În timp ce ea a început să se roage tînărul şi-a pus mîinile peste mine  şi a strigat: „Diavole, ieşi afară, în Numele lui Isus!”
Spre surprinderea mea m-am simţit foarte bine. Eram absolut liber de durere. Cum au terminat să se roage pentru mine au coborît jos iar eu m-am sculat, crezînd că nimeni nu mai are voie să rămînă în pat atunci cînd este vindecat. Cînd am coborît şi eu jos soţia mea a exclamat: „Oh!” Am zis: „Sunt vindecat.” Ea a zis: „Sper să fie adevărat.” Am întrebat: „Este ceva de lucru?” „Da, este o doamnă care are nevoie urgentă de ceva reparaţii şi dacă nu o putem face noi atunci va merge în altă parte.” Soţia mi-a dat adresa ei şi am mers într-acolo să fac lucrul. În timp ce lucram s-a întors medicul. Şi-a pus pălăria pe masă şi a urcat sus pe scară, însă a ajuns pînă la uşă cînd soţia mea l-a strigat: „Doctore! Doctore! Doctore!” El a întrebat: „Mă chemaţi pe mine?” „Doctore,” răspunse ea, „soţul meu e plecat. A mers la lucru.” Medicul i-a spus: „Îl vor aduce acasă un trup mort.” Ei bine, acest “trup” a mers în toată lumea predicînd Evanghelia mulţi ani de atunci.

Esti tu un bun zidar pentru casa ta?

24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.
25. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.
26. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.
27. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare."
 

Sa fim credinciosi cu ce am primit !

Matei 25
 14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: "Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi."
21. Stăpânul său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!"
22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: "Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi."
23. Stăpânul său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!"
24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: "Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!"
26. Stăpânul său i-a răspuns: "Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
 

Cine poate fi mantuit ?

Matei 21

28. Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: "Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!" 

29. "Nu vreau", i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.

30. S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: "Mă duc, doamne!" Şi nu s-a dus.
31. Care din amândoi a făcut voia tatălui său?" "Cel dintâi", au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: "Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
32. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.

Continental - Esti Rege si Domn

… Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta. Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. Dacă Îl mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit (Romani 10:8-9).
I-am auzit pe unii oameni spunându-le păcătoşilor care voiau să îşi predea viaţa lui Cristos: „Mărturiseşte-ţi toate păcatele şi roagă-te lui Dumnezeu să te ierte, şi vei fi mântuit.” Acest lucru nu este biblic. Mulţi oameni spun aceasta, bazându-se pe 1 Ioan 1:9. Însă acel verset nu se referă la necredincioşi, ci la credincioşi: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”
Creştinul este însăşi odrasla lui Dumnezeu. El are viaţa şi natura lui Dumnezeu; de aceea, are tendinţa să facă bine. Acesta este motivul pentru care, în calitate de creştin, inima ta este nelinişttă atunci când faci ceva rău. Atunci, spune Cuvântul, trebuie să te căieşti (să-ţi pară rău) de păcatele tale şi să le mărturiseşti. A-ţi părea rău înseamnă să îţi schimbi inima, gândirea şi să te întorci de pe calea greşită. Doar creştnii au puterea să facă aceasta.
Omul firesc (care nu este născut din nou), indiferent cât de integru sau de „religios” ar părea, tot păcătos este. De aceea, are nevoie să se nască din nou, nu să se căiască sau să se întoarcă de la calea greşită; lui îi trebuie o viaţă cu totul nouă!
Păcătosul nu este o persoană care a păcătuit, pentru că păcatul nu este o acţiune, ci o natură! Fiecare om născut în această lume, este născut cu natura păcatului.
Cu toate acestea, natura păcatului este înlocuită întru totul de viaţa şi natura lui Dumnezeu, atunci când eşti născut din nou. Adevărata chemare la altar a păcătosului nu este pentru iertare, ci pentru viaţa cea nouă. Nu are rost să îi spui păcătosului să îşi mărturisească păcatele pentru a fi mântuit; el nu va fi mântuit aşa.  El are nevoie să mărturisească Domnia lui Isus; aceasta este mărturia care mântuieşte: „Dacă Îl mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10:9). Rostirea acestor cuvinte îl separă instantaneu de osândă. Astfel, poate fi sigur de o viaţă grozavă alături de Isus, atât acum, cât şi în veşnicie!
Rugăciune:
Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru marea Ta iubire pe care ai arătat-o faţă de mine prin faptul că L-ai trimis pe Isus Cristos să moară pentru mine şi să îmi dăruiască viaţă veşnică în duhul meu. Am primit harul de a domni şi înţelepciunea de a trăi victorios în fiecare zi, spre slava Ta, în Numele lui Isus. Amin.

Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru marea Ta iubire pe care ai arătat-o faţă de mine prin faptul că L-ai trimis pe Isus Cristos să moară pentru mine şi să îmi dăruiască viaţă veşnică în duhul meu. Am primit harul de a domni şi înţelepciunea de a trăi victorios în fiecare zi, spre slava Ta, în Numele lui Isus. Amin.

Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10:10)

Cuvântul „inimă” din versetul tematic se referă la organul vital din trupul nostru care pompează sânge. Se referă la duhul tău, care este adevărata ta persoană. Omul este un duh şi are un suflet. El este capabil să gândească pentru că are un suflet şi e capabil să creadă, pentru că este duh. Trupul face contact cu sufletul prin cele cinci simţuri umane: văzul, auzul, mirosul, gustul şi atingerea. Sufletul, prin minte, interpretează intelectual mesajele sau semnalele care vin de la aceste simţuri. Pe scurt, mintea este pentru suflet ce este creierul pentru trup. Sufletul, prin minte, interpretează intelectual şi mesajele primite din duhul omului. Cu toate acestea, omul intră în contact cu Dumnezeu prin duhul lui, nu prin intermediul minţii sau al simţurilor.
Doar duhul poate accepta realităţile spirituale şi are capacitatea de a crede. Duhul uman nu este limitat de simţurile umane, cum este sufletul, care dezbate şi uneori respinge ce nu înţelege. Slavă Domnului că noi credem cu duhul. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru duhul tău. Când Cuvântul intră în duhul tău, chiar dacă mintea nu Îl înţelege, vei crede cu siguranţă. Odată ce crezi, următorul pas necesar este să vorbeşti.
Credinţa ta vine înaintea proclamaţiilor credinţei. David a spus: „Am crezut, de aceea am vorbit…” (Psalmul 116:10, versiunea Fidela). El nu a spus: „Am vorbit, încercând să cred.” Credinţa ta lucrează dinăuntru în afară; deşi crezi cu inima, prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire (Romani 10:10).
Cuvântul intră în inima ta prin mintea ta, pentru că mintea este uşa către duhul uman. Când auzi Cuvântul, acceptă-l cu duhul tău şi va deveni o forţă a vieţii, care te va face să trăieşti în conformitate cu El!
Rugăciune:
Dragă Tată, Îţi mulţumesc că mi-ai dat o inimă care poate să creadă. Nădejdea şi credinţa mea se bazează total pe Cuvântul Tău, pentru că acesta reprezintă singura fundaţie şi susţinere a fiinţei mele. Cred că tot ce spune Cuvântul Tău despre mine este adevărat şi sigur. Îmi încredinţez întreaga viaţă în mâna Ta şi a Cuvântului harului Tău, în Numele lui Isus. Amin.

Şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt” (Faptele Apostolilor 19:2). Dumnezeu doreşte ca noi să primim umplerea cu Duhul Sfânt pentru a putea experimenta şi demonstra puterea Lui pe măsură ce El transferă în duhul nostru capacitatea divină de a trăi o viaţă victorioasă de creştini. Dacă nu ai primit încă Duhul Sfânt, poţi face aceasta chiar acum şi îţi voi arăta cum. În primul rând, sunt mai multe modalităţi de a primi umplerea cu Duhul Sfânt. În timpul călătoriei apostolului Pavel prin Asia, a întâlnit doisprezece oameni în Efes care nu primiseră Duhul Sfânt. Biblia relatează acea întâmplare: „Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau” (Faptele Apostolilor 19:6). Aceasta este una dintre modalităţile de a primi umplerea cu Duhul Sfânt. Aceşti oameni au avut nevoie ca altcineva, care primise plinătatea Duhului, să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei. Aşadar, dacă nu ai primit umplerea cu Duhul Sfânt, poţi să rogi pe cineva (care este plin de Duhul) să-şi pună mâinile peste tine şi o vei primi. În al doilea rând, poţi primi Duhul Sfânt cerând aceasta în rugăciune. Domnul Isus a spus în Luca 11:13: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri le va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Îi poţi cere Tatălui, prin credinţă, în Numele lui Isus, şi vei primi Duhul Sfânt. De fapt, în timpul unuia dintre programele noastre televizate, un tânăr creştin a întrebat dacă este posibil să primească Duhul Sfânt urmărind programul dintr-o altă ţară. Bineînţeles că da! Şi atât de frumos, în timp ce m-am rugat pentru cei care se găseau în acea categorie şi care urmăreau programul din diverse părţi ale lumii, acel tânăr a primit Duhul Sfânt împreună cu mulţi alţii. Am primit numeroase mărturii asemănătoare după aceea. Indiferent unde eşti, poţi primi nu doar un miracol de vindecare sau de orice alt tip, ci poţi primi chiar Duhul Sfânt! Duhul Sfânt este secretul succesului pentru orice creştin. Dacă-L ai pe El în viaţa ta, înseamnă că ai înainte o viaţă extraordinară de excelenţă şi supranatural. El este Cel care te conduce prin viaţă în victorie, slavă, domnie şi putere! Rugăciune: Dragă Tată, Îţi mulţumesc pentru Duhul Sfânt care locuieşte în mine. El m-a umplut cu înţelepciune, glorie şi har şi mi-a conferit abilitatea de a trăi viaţa victorioasă în Cristos şi de a manifesta neprihănirea Ta, în Numele lui Isus. Amin. STUDIU SUPLIMENTAR Faptele Apostolilor 19:6-7; Faptele Apostolilor 10:44-45 Rapsodia Realităţilor, Pastor Chris.

PASTOR CHRIS -CUM SA CRESTI IN MATURITATE 2

PASTOR CHRIS - CUM SA CRESTI IN MATURITATE 1

PASTOR CHRIS - BIRUITOR SAU VICTIMA?

"Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” - Ioan 7:38

RUGĂCIUNE PENTRU BISERICĂ Tată, mă rog şi mărturisesc Cuvântul Tău, despre Trupul lui Isus Hristos, despre Biserică. Mă rog ca membrii Trupului lui Hristos, credincioşii, să se umple de cunoştinţa deplină a voii Tale, în orice înţelepciune duhovnicească, să primească o vedere în căile Tale, în ţelurile Tale, ca să cunoască, să înţeleagă şi să poată deosebi lucrurile duhovniceşti. Mă rog ca ei să trăiască o viaţă vrednică şi să umble în chip vrednic de Tine, ca să-Ţi fie plăcuţi, în orice privinţă. Să aducă roade în tot felul de fapte bune şi să crească încontinuu în cunoaşterea Ta şi prin cunoştinţa Ta, să Te recunoască, să vadă tot mai clar, să ajungă într-o relaţie mai strânsă cu Tine. (Col. 1,9–10) Mă rog, ca Trupul lui Isus Hristos, să se întărească cu toată puterea, potrivit cu tăria Slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie. (Col. 1,11) Tată, Tu ne-ai făcut vrednici să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină. (Col. 1,12) Tatăl meu drag, Tu ne-ai izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-ai strămutat în împărăţia Fiului dragostei Tale, în care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor noastre. (Col. 1,13–14) Tată, Tu priveşti cu desfătare la Trupul lui Isus Hristos, cum sfinţii Tăi, umăr lângă umăr în bună rânduială, Te slăvesc pe Tine, sunt tari în credinţa în Isus şi sunt tari prin puterea Ta Sfântă. (Col. 2,5) Sfinţii Tăi se sprijină de Tine, se bizuiesc cu toată încrederea pe puterea, pe înţelepciunea şi pe bunătatea Ta. Astfel îşi conduc viaţa precum sunt înrădăcinaţi în Tine şi se zidesc în Tine, încontinuu, întărindu-se în credinţă sporind în ea cu mulţumiri, către Dumnezeu. (Col. 2,6–7) Tată, copiii Tăi, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţiţi şi preaiubiţi, se îmbracă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, şi cu îndelungă răbdare. (Col. 3,12) Le dai putere să rămână perseverenţi în orice, să se suporte unii pe alţii cu dragoste. Dacă nu se înţeleg asupra unui lucru, le dai înţelepciune să vadă clar. Sunt gata să se ierte unii pe alţii, la fel cum îi ierţi Tu, aşa şi ei se iartă unii pe alţii. (Mat. 6,14. Efes. 4,32) Sfinţii Tăi, mai presus de toate acestea s-au îmbrăcat cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. (Col. 3,14) Dragostea ţine totul în armonie perfectă în inima lor. Pacea lui Dumnezeu stăpâneşte inimile lor şi la orice problemă, care se iveşte, hotărăsc prin această pace, la care au fost chemaţi. (Col. 3,15) Orice fac cu cuvântul sau cu fapta, fac totul în Numele Domnului Isus, aducând mereu mulţumire şi slăvindu- Te Tată. (Col. 3,17) Trupul lui Isus Hristos poartă Cuvântul în inimă şi îşi înnoieşte mintea şi gândirea pe baza Cuvântului Tău. (Rom. 12,2) Cuvântul locuieşte din belşug în inima credincioşilor, în toată înţelepciunea Lui, aducând astfel roade din belşug, însutite, în viaţa lor. (Marc. 4,20)Amin!

05.01.2014 Botez -Biserica Sfanta Treime Fundulea

Botez 15.12.2013 Biserica Sfanta Treime Fundulea

Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu? Aştepţi să te lovească un fulger? Te dedici ca de-acum încolo să faci fapte bune, virtuoase sau religioase? Sau devii o persoană mai bună… astfel încât Dumnezeu să te poată accepta? Ei bine, NICI UNUL dintre aceste lucruri nu-ţi aduce aşa ceva. În Biblie Dumnezeu ne-a arătat clar cum Îl putem cunoaşte. Iată în continuare cum poţi începe o relaţie personală cu Dumnezeu… chiar acum… Principiul unu: Dumnezeu te iubeşte şi are un plan minunat cu viaţa ta. Dumnezeu te-a creat. Dar nu numai te-a creat, ci te şi iubeşte… atât de mult încât doreşte să-L cunoşti acum şi să-ţi petreci veşnicia alături de El. Iisus a spus: „ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”1 Iisus a venit pentru ca fiecare dintre noi să Îl poată cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu în mod personal. Numai Iisus poate da sens vieţii şi poate dărui un scop în viaţă. Ce ne împiedică să-L cunoaştem pe Dumnezeu? … Principiul doi: Noi toţi păcătuim şi păcatele noastre ne despart de Dumnezeu. Adevărul este că toţi simţim această despărţire… este o depărtare de Dumnezeu pricinuită de păcatele noastre. Biblia ne spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui….”2 În adâncul sufletului nostru putem simţi indiferenţă faţă de Dumnezeu şi căile Sale sau răzvrătire făţişă… Orice ar fi, este o dovadă a ceea ce Biblia numeşte „păcat”. Păcatul aduce moarte în viaţa noastră – despărţirea spirituală de Dumnezeu.3 Chiar dacă facem mari eforturi ca să ne apropiem de Dumnezeu, acestea sunt sortite eşecului. Imaginea aceasta arată ce mare este prăpastia dintre noi şi Dumnezeu. Săgeţile ilustrează strădaniile noastre de a ne apropia de Dumnezeu. Putem încerca să facem fapte bune sau să câştigăm aprobarea lui Dumnezeu printr-o viaţă decentă sau o filozofie de viaţă morală. Însă strădaniile noastre nu pot face să dispară păcatele noastre… Cum trecem peste această prăpastie? … Principiul trei: Iisus Hristos este singura soluţie – găsită de Dumnezeu – pentru a ne ierta păcatele. Prin El putem cunoaşte planul lui Dumnezeu cu viaţa noastră şi putem avea parte de dragostea Sa. Alt adevăr este că merităm să plătim pentru păcatele noastre. Problema este însă că plata păcatului este moartea. Dar Iisus Hristos a murit în locul nostru, din dragoste pentru noi, ca să nu fie nevoie să murim fără Dumnezeu. Pe Cruce Iisus a luat asupra Sa toate păcatele noastre, plătind astfel pentru ele. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu..”4 „…El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…”5 Fiindcă Iisus a murit pe cruce în locul nostru, acum nu mai este nevoie să trăim despărţiţi de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”6 După ce Iisus a murit pentru păcatele noastre, a înviat din morţi.7 Astfel ne-a dovedit pentru totdeauna că are dreptul de a promite viaţa veşnică – că este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. De aceea a spus Isus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”8 El ne spune cum putem începe o relaţie cu El chiar acum… în loc să ne străduim şi mai tare să ajungem singuri la Dumnezeu. Iisus spune: „Veniţi la Mine….” „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie…”9 Iisus a suferit la Cruce tocmai datorită dragostei care ne-o poartă. Iar acum ne invită să venim la El, ca să putem începe o relaţie personală cu Dumnezeu. Nu este suficient să ştim ce anume a făcut Isus pentru noi şi ce ne oferă. Pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu, trebuie să-L primim în viaţa noastră… Principiul patru: Fiecare dintre noi trebuia să ia decizia de a-L primi personal pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Biblia spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”10 Îl putem primi pe Iisus prin credinţă. Biblia spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”11 Să-L primeşti pe Isus înseamnă să crezi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu – după cum a spus chiar El – şi apoi să-L inviţi să te călăuzească şi să te îndrume în viaţă.12 Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.”13 Şi iată chiar invitaţia lui Isus. El a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”14 Cum vei răspunde la invitaţia lui Dumnezeu? Viaţa dusă pe cont propriu Eul se află la cârma vieţii Iisus nu-Şi găseşte loc în această viaţă Deciziile se iau şi acţiunile se fac numai sub îndrumarea eului, ceea ce duce adesea la frustrare Viaţa dusă sub îndrumarea lui Hristos Iisus Se află la cârma vieţii Eul este supus lui Iisus Persoana respectivă vede influenţa şi îndrumarea lui Iisus în viaţa sa Începe o relaţie cu Iisus Hristos… Îl poţi primi pe Hristos în viaţa ta chiar acum. Nu uita cuvintele lui Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”15 Dacă ai dori să răspunzi invitaţiei Sale, iată cum o poţi face. Cuvintele exacte pe care le foloseşti pentru a te dedica lui Dumnezeu nu sunt importante; căci El ştie ce intenţii te animă. Dacă nu eşti sigur cum să te rogi, rugăciunea de mai jos îţi poate fi de ajutor: „Doamne Iisuse Hristoase, vreau să Te cunosc; îmi doresc să vii în viaţa mea. Îţi multumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele, ca să mă poţi accepta pe deplin. Numai Tu îmi poţi da puterea de a mă schimba şi de a deveni aşa cum doreşti Tu. Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi că îmi dăruieşti viaţa veşnică alături de Dumnezeu. Acum îmi predau viaţa Tie; Te rog să faci ce doreşti cu ea. Amin.” Dacă ai fost sincer când L-ai rugat pe Isus să vină în viaţa ta, atunci din acea clipă El este în viaţa ta, după cum a promis. Ai de acum o relaţie personală cu Dumnezeu! Ei bine, te aşteaptă o viaţă întreagă de… schimbări, care te vor ajuta să te maturizezi. Acesta este un proces care are loc pe măsură ce Îl cunoşti tot mai bine pe Dumnezeu citind Biblia, rugându-te şi având relaţii cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu să te binecuvânteze! Tocmai L-am chemat pe Isus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)… Am o întrebare… (1) Evanghelia după Ioan 3:16 (2) Isaia 53:6 (3) Epistola către Romani 6:23 (4) 1 Petru 3:18 (5) Tit 3:5 (6) Evanghelia după Ioan 3:16 (7) 1 Epistolă către Corinteni 15:3-6 (8) Evanghelia după Ioan 14:6 (9) Evanghelia după Ioan 7:37,38 (10) Evanghelia după Ioan 1:12 (11) Epistola către Efeseni 2:8,9 (12) Evanghelia după Ioan 3:1-8 (13) Evanghelia după Ioan 10:10 (14) Apocalipsa 3:20 (15) Apocalipsa 3:20