Cu adevărat, sunt plin de putere prin Duhul Domnului. El m-a uns să proclam harul şi adevărul Lui până la marginile pământului, aducând oameni din întuneric în moştenirea lor divină în Cristos, în Numele lui Isus. Te caut din toata inima mea; nu ma lasa sa ma abat de la poruncile Tale.Strang cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta!Binecuvantat sa fii Tu, Doamne! Invata-ma oranduirile Tale!Cu buzele mele vestesc toate hotararile gurii Tale.Cand urmez invataturile Tale, ma bucur de parc-as avea toate comorile.Ma gandesc adanc la poruncile Tale, si cararile Tale le am sub ochi.Ma desfat in oranduirile Tale si nu uit cuvantul Tau.Fa bine robului Tau, ca sa traiesc si sa pazesc cuvantul Tau!Deschide-mi ochii, ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale!(Psalmul 119:10-18)Amin !







Invata sa ai incredere

Cred că cea mai importantă atitudine pe care o putem avea este atitudinea încrederii.
 Încrederea este cea care te ajută să lași totul în grija lui Dumnezeu.
 Încrederea este cea care te ajută să nu te îngrijorezi și să nu fii agitat.
 Încrederea este cea care te va ajuta când vei căuta răspunsuri în viață.
 Încrederea nu te lasă să controlezi totul și să manipulezi.
O atitudine a încrederii este absolut necesară pentru orice creștin.
 Trebuie să învățm să ne încredem pe deplin în Dumnezeu.
 Dumnezeu știe ce e mai bine și El ne va purta de grijă, indiferent de circumstanțele
 prin care trecem și indiferent de cum arată lucrurile.
 Fie că am fost fericită sau nu, a trebuit să mă încred în Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să avem o atitudine a încrederii și să trăim cum a trăit Isus.
 Biblia ne spune că Isus nu a păcătuit niciodată și niciodată nu a făcut nimic greșit.
 Totuși, oamenii L-au urât și L-au insultat (vezi 1 Petru 2:22,23).
 Indiferent de situație, încrederea lui Isus în Dumnezeu nu s-a clătinat.

Numaidecât, mulți dintre noi am avea o problemă cu asta.
 Poate te gândești că nu ai făcut nimic greșit și totuși, ești tratat greșit.
Poate simți că nu ai făcut nimic ca să-i determini pe oameni să se poarte urât cu tine,
să spună minciuni despre tine, sau să te acuze pentru lucruri pe care nu le-ai făcut niciodată.
 Trebuie să învățăm, asemenea lui Isus, să avem o atitudine a încrederii, indiferent de circumstanțe.

Ca tânără, mi-a fost destul de greu să mă supun autorității masculine
 deoarece am fost tratată greșit de către bărbați când am fost un copil.
Această neîncredere a continuat și după ce am crescut.
Dumnezeu s-a ocupat de această neîncredere a mea și m-a ajutat să mă încred în El indiferent de situație.

După ce m-am căsătorit, mi-a fost greu să mă supun soțului meu, Dave.
 Nu făceam lucrurile pe care mi le cerea. Mă temea atât de tare că dacă mă voi supune cuiva,
 sau îi sugeram cuiva că poate să aibă autoritate asupra mea, mă va abuza și va profita de mine.

Această frică din trecut era adânc înrădăcinată în mine și ajunsesem să-l târăsc și pe soțul meu în asta.
 Transferam lucruri din trecutul meu asupra minunatului meu soț.
 Chiar dacă era foarte bun cu mine și nu-mi dorea decât binele, mi-a fost foarte greu să am încredere în el.

Încă îmi amintesc că Îl întrebam pe Dumnezeu: „Cum poți să îmi ceri să am încredere în Dave
 după toate lucrurile prin care am trecut și după toată suferința și durerea de care am avut parte?”
Încă îmi amintesc de acea voce înceată care mi-a răspuns. Cred că Dumnezeu mi-a spus:
 „Nu-ți cer să ai încredere în Dave. Îți cer să ai încredere în MINE!” Îți cer să ai încredere în mine,
 chiar dacă se va întâmpla ca Dave să te trateze greșit, mă voi ocupa de el și voi îndrepta lucrurile.”
Atunci am început să am o atitudine a încrederii. A fost o adevărată biruință pentru mine!

Tu în ce situație te afli? Îți este ușor să ai încredere în Dumnezeu, să ai încredere în oameni?
 Ai o atitudine a încrederii? Adevărul este că în viață vom fi răniți.
 Vor fi momente în care vei simți că ești tratat cu nedreptate.
 Dar știi ceva? Viața nu este dreaptă! Dacă vei vrea ca toate lucrurile să meargă cum vrei tu,
 vei avea parte de multe dezamăgiri.

Este foarte important să ne amintim de Isus. Chiar dacă a fost tratat cu nedreptate,
 El a avut încredere în Tatăl Său ceresc.
 Chiar dacă nu merita să moară pe cruce, încrederea Lui în Tatăl Său ceresc nu a dispărut niciodată.
 Isus a avut o atitudine a încrederii. Dar tu?

de Joyce Meyer