În Cuba, la o oră de clasă, învăţătoarea, care avea să le explice copiilor de opt-nouă ani teoria evoluţiei, îl întrebă pe un copil:
-«Raul, vezi acel copac de afară?»
-«Da, îl văd.»
-«Vezi iarba verde?»
-«Da.»
-«Priveşte în sus şi spune-mi dacă poţi să vezi cerul.»
-«Da, văd cerul.»
-«Îl vezi pe Dumnezeu?»
-«Nu.»
-«Bineînţeles că nu putem să-l vedem pe Dumnezeu pentru că nu este acolo. El nu există.»
O elevă ceru permisiunea de a-i pune nişte întrebări colegului. Învăţătoarea acceptă iar copila îl întrebă:
-«Raul, vezi catedra învăţătoarei?»
-«Bineînţeles.»
-«O vezi pe învăţătoare la catedră?»
-«Da, o văd.»
-«Îi vezi creierul?»
-«Nu.»
-«Bineînţeles că nu poţi să-l vezi. După cele învăţate astăzi, ea nu are creier!»
„Cred doar ceea ce văd” este o contradicţie clară. Cine afirmă aceasta, crede că nu există ceea ce nu vede. Însă inexistenţa a ceea ce nu vedem, ne-existenţa sa, nu o vede. Prin urmare crede ceva fără a vedea.
