Matei 25
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va
asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe
robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce
primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis:
"Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi
cinci talanţi."
21. Stăpânul
său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine
lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului
tău!"
22. Cel ce
primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: "Doamne, mi-ai
încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi."
23. Stăpânul
său i-a zis: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine
lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului
tău!"
24. Cel ce nu
primise decât un talant a venit şi el şi a zis: "Doamne, am ştiut că
eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai
vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!"
26. Stăpânul său i-a răspuns: "Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin
urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea,
eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor."
Cu adevărat, sunt plin de putere prin Duhul Domnului. El m-a uns să proclam harul şi adevărul Lui până la marginile pământului, aducând oameni din întuneric în moştenirea lor divină în Cristos, în Numele lui Isus. Te caut din toata inima mea; nu ma lasa sa ma abat de la poruncile Tale.Strang cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta!Binecuvantat sa fii Tu, Doamne! Invata-ma oranduirile Tale!Cu buzele mele vestesc toate hotararile gurii Tale.Cand urmez invataturile Tale, ma bucur de parc-as avea toate comorile.Ma gandesc adanc la poruncile Tale, si cararile Tale le am sub ochi.Ma desfat in oranduirile Tale si nu uit cuvantul Tau.Fa bine robului Tau, ca sa traiesc si sa pazesc cuvantul Tau!Deschide-mi ochii, ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale!(Psalmul 119:10-18)Amin !